Fără categorie

„ÎNAINTE DE ÎNTUNERIC” DE DAN STANCA COMPLETEAZĂ COLECȚIA „BIBLIOTECA DE PROZĂ CONTEMPORANĂ”. CITEȘTE UN FRAGMENT ÎN AVANPREMIERĂ

CITEȘTE UN FRAGMENT DIN ROMANUL ÎNAINTE DE ÎNTUNERIC

Nici cu o zi înainte de moarte, Luca Milescu nu şi-a presimţit sfârşitul. În dimineaţa fatală s-a sculat liniştit la ora şase, s-a dus la baie, unde a întârziat deoarece a acordat prea multă atenţie bărbieritului, poate acesta să fi fost un semn că ziua aceea nu va fi ca toate celelalte, a făcut duş şi s-a gândit că, dacă iese din casă, trebuie să se îmbrace elegant, să redevină junele din urmă cu zeci de ani, şi mai ales, întâlnin­du-se cu cineva, să nu fie ispitit să scoată vreo vorbă despre trecutul său crâncen. Cu atât mai mult dacă persoana ar fi fost de gen feminin. Presupunând că ar fi continuat să se vadă, de la sine înţeles ar fi început să-şi povestească unul altuia ce au făcut înainte de-a se cunoaşte, iar el atunci ar fi nimerit într-o situaţie extrem de delicată… Şi aceasta numai fiindcă nu ştia cum să facă şterşi anii aceia de închisoare… În niciun caz nu voia să solicite compasiunea celuilalt sau a celeilalte, fapt care i s-ar fi părut de-a dreptul indecent. Unii colegi de-ai lui, vrând să facă impresie, recurgeau tocmai la asemenea evocări. Domniţa era înduioşată de poveştile de puşcărie şi aproape că se simţea în prezen­ţa unui erou. Povestitorul, evident, nu-şi mai încăpea în piele de mândrie şi voia să culeagă din situaţia creată cât mai multe avantaje. Lui Luca i se făcea silă. Dacă ajungi să cucereşti o femeie vorbindu-i despre ororile prin care ai trecut, aceasta înseamnă că eşti mult mai ticălos decât ticăloşii care ţi-au făcut rău, conchidea el şi-i întorcea spatele aceluia atras de asemenea strategii de seducţie. Din această cauză, incre­dibil, îşi pierduse o serie de camarazi cu care ani şi ani împărţise amarul detenţiei. Fusese sigur că nu se vor despărţi niciodată fiindcă îi unea o prietenie consolidată tocmai de calvarul pe care-l străbătuseră, şi uite că despărţirea avusese loc. Şi aceasta în condiţiile libertăţii, când, teoretic cel puţin, nimic nu ar fi putut să se strecoare între ei şi să-i îndepărteze. Mai degrabă, în puşcărie s-ar fi putut lua la ceartă din cauza, bunăoară, unei coji de pâine pe care unul dintre ei o vârâse pe ascuns în buzunar, dar nu în libertate, având prilej berechet să-şi aducă aminte de tot, iar amintirile, astfel, să le întărească şi mai mult prietenia… Dumnezeule, a murmurat în dimineaţa aceea Luca Milescu după ce s-a uitat în oglindă, şi-a îndreptat ţinuta şi și-a spus în sinea lui că arată ireproșabil. Mai avea puţin şi împlinea 90 de ani, dar nu vedea în aceasta un motiv de depresie. Ştia că prea multă umbră n-o să mai facă pământului, dar nu se îngrijora câtuşi de puţin. O zi frumoasă poate să fie echivalentul eternităţii. De ce să se gândească la vârsta pe care o are? Cu ce-l ajută o asemenea luciditate? În închisoare supra­vieţuise tocmai prin aceea că ignorase timpul. Dacă s-ar fi gândit că mai are în faţă încă zece ani neefectuaţi din termenul de detenţie, şi-ar fi pierdut minţile. Important era să treacă ziua în care era, să se uite pe cer şi să vadă declinul soarelui, să nu se întristeze atunci când se în-nopta, să se culce sperând că poate o va visa pe Maica Domnului, iar a doua zi, chiar dacă va lua totul de la capăt, să nu se simtă împovărat de sentimentul repetiţiei. Ăsta-i tot secretul… Timp nu mai există. Este doar un ritm în care te încadrezi, cerc al veşnicei reîntoarceri, şi până la urmă, un fel de „tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte“ – ce poate fi mai liniştitor?

Casa era goală fiindcă soţia lui, locuind în majoritatea timpului în Franţa, nu venea în ţară decât de cel mult două ori pe an, iar sfârşitul tot acolo o prinsese. El, în schimb, se dusese la ea destul de des, dar plecat de acasă nu se mai simţea în largul lui. Era un simţământ confuz şi până la urmă absurd. De ce nu se simţea bine acolo, pe malul Senei sau al Loarei, inspirând aerul umed care cobora dinspre Normandia, unde nu era sufocat de duhorile din ţară şi pu­tea să bată toate muzeele? Păi, tocmai de asta nu se simţea în apele lui. Era, de fapt, un intrus, intrat într-o carte sau într-un tablou fără să aibă nicio legătură cu personajele sau cu desenele de acolo… Nimeni nu-l lua de mână să-l dea afară, dar el era acela care se jena şi voia musai să gă­sească ieşirea. Evident, franţuzoaicelor putea să le turuie zi şi noapte despre universul concen­traţionar, denumiri ca Jilava, Aiud, Gherla, Râmnicu Sărat sunau exotic în auzul acelor domnişoare fâşneţe, dar, dacă ar fi avut de-a face cu doamne îndoctrinate, s-ar fi trezit ples­nit peste faţă cu un calificativ dezonorant, „fas­cist“… Oh, mademoiselle, êtes vous vraiment sûre que vous connaissez le sens du mot? Noi, fasciştii, aşa cum ne numiţi, ne-am iubit ţara şi am vrut s-o apărăm de aşa-zişii eliberatori… I-ar fi râs în nas cucoana. Nu însemna însă că dezacordul lor ideologic ar fi descurajat raportul intim, nici vorbă… Poate tocmai dezacordul excita cu ade­vărat, şi posedând-o pe cucoană trăia mult mai intens plăcerile. Luca chiar avusese o asemenea experienţă, simţind că i se urcă sângele la cap, deoarece „gauchista“ nu se lăsa în niciun fel convinsă de argumentele lui şi o ţinea una şi bună că toţi emigranţii din Europa Răsăriteană au fost şi sunt nişte fascişti antisemiţi, nişte bes­tii care nu suportă ideea că au pierdut războiul… Enervat, Luca i-a spus de la obraz: Îl câştigăm însă în pat… De fapt, asta şi aştepta muierea. În dimineaţa care a urmat, Luca s-a simţit excepţi­onal, împlinit deplin ca bărbat, mai mult de atât, zeu care posedând o muritoare recrease tot cosmosul. Trecuseră atât de mulţi ani încât nu­mărătoarea lor îi făcea rău. Dar, logic, nu avea niciun rost să-i numere. Doar că starea sufle­tească de atunci era aceeaşi cu ceea ce trăia în prezent. Se uita stăruitor în oglindă şi pur şi simplu descoperea acolo acelaşi om. Doamne sfinte, nu îmbătrânise nici măcar cu o zi… Aşa ceva nu era de crezut. De unde până unde o asemenea conservare?

DESPRE DAN STANCA
Ziarist și scriitor multipremiat (n. 30.09.1955, București), s-a impus prin peste 20 de romane, scrieri puternice, foarte bine primite de critica literară, între care Mutilare, Anii frigului, Craii și morţii, Pasărea orbilor, Adio, România ș.a. Membru al Uniunii Scriitorilor din România.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.